saluta - explicat in DEX

saluta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SALUTÁ, salut, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. – Din lat. it. salutare.

saluta (Dicționar de neologisme, 1986)
SALUTÁ vb. I. tr. A întâmpina, a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie etc. la întâlnire sau la despărțire. ♦ (Fig.) A primi (ceva) cu bucurie, cu o manifestație vie. [P.i. salút. / < lat., it. salutare, cf. fr. saluer].

saluta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SALUTÁ vb. tr. a da cuiva un semn de respect, de considerație, rostind un cuvânt, o frază, o formulă uzuală de politețe, de simpatie la întâlnire sau la despărțire. ◊ (fig.) a întâmpina (ceva) cu bucurie. (< lat., it. salutare)

saluta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
salutá (a ~) vb., ind. prez. 3 salútă

salutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
salutà v. 1. a da un semn exterior de politeță sau de respect: a saluta pe un bătrân; 2. a complimenta prin scris: salută din parte-mi pe...; 3. a proclama: îl salutară ca împărat.

saluta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SALUTÁ, salút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A face un gest sau a rosti o formulă uzuală de politețe, de respect, de simpatie etc. la întâlnirea cu cineva sau la despărțire. ♦ Tranz. A-și manifesta bucuria, aclamând pe cineva. ♦ Tranz. Fig. A primi cu entuziasm o idee, o acțiune. — Din lat., it. salutare.