sălbatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit;
p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios.
2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit.
3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat.
4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație.
II. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv.
2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat.
3. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan.
4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit.
5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial)
Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător.
6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit.
7. Adj.,
s. m. și
f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz.
III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins.
2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [
Var.:
sălbátec, -ă adj.,
s. m. și
f.] –
Lat. pop. salvaticus (=
silvaticus).