sălbatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit;
p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios.
2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit.
3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat.
4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație.
II. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv.
2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat.
3. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan.
4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit.
5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial)
Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător.
6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit.
7. Adj.,
s. m. și
f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz.
III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins.
2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [
Var.:
sălbátec, -ă adj.,
s. m. și
f.] –
Lat. pop. salvaticus (=
silvaticus).
sălbatic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sălbátic (sălbátică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. –
Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59),
cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. –
Der. sălbătici (
var. însălbătici, (în)sălbătăci),
vb. (a <se> face sălbatic);
sălbăticie (
var. sălbatăcie),
s. f. (stare de sălbatic;
Trans., fiară);
sălbăticime (
var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune),
s. f. (fiară; animal sălbatic);
sălbăticos, adj. (sălbatic);
sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din
rom. provine
rut. silvatici „spiriduș” (Candrea,
Elemente, 409).
sălbatic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sălbátic adj. m.,
s. m.,
pl. sălbátici; adj. f.,
s. f. sălbátică, pl. sălbáticesălbatic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sălbatic a.
1. care trăiește în păduri, în locuri pustii;
2. care nu e domesticit:
rață sălbatică; 3. care nu e civilizat:
popoare sălbatice; 4. care răsare firește:
smochin sălbatic; 5. incult și nelocuit:
țară sălbatică; 6. fig. grosolan, necioplit:
apucături sălbatice. [Lat. vulg. SALVATICUS = clasic SILVATICUS]. ║ m.
1. cel ce trăiește în păduri, fără legi:
sălbaticii din Africa; 2. fam. cel ce evită societatea.
sălbatic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SĂLBÁTIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj.,
s. m. și
f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit;
p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios.
2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit.
3. Care este creat de natură, fară intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat.
4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație.
II. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv.
2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat.
3. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan.
4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5.
Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial)
Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător.
6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit.
7. Adj.,
s. m. și
f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz.
III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins.
2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [
Var.: sălbatec, -ă
adj.,
s. m. și
f.] —
Lat. pop. salvaticus (=
silvaticus).