sacerdoțiŭ - explicat in DEX

sacerdoțiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.

sacerdoțiu (Dicționar de neologisme, 1986)
SACERDÓȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].

sacerdoțiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)

sacerdoțiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
* sacerdóțiŭ n. (lat. sacerdotium). Preuție.

sacerdoțiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) (livr.) [țiu pron. țiu] s. n., art. sacerdóțiul

sacerdoțiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sacerdoțiu n. 1. darul preoției: 2. corp ecleziastic: răsboaiele medievale între Sacerdoțiul și Imperiul sunt celebre; 3. fig. ce are un caracter venerabil: paternitatea e un sacerdoțiu.

sacerdoțiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♦ (Colectiv) Cler, preoțime. — Din lat. sacerdotium.