rutina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUTINÁ, rutinez, vb. I.
Refl. A capăta rutină. – Din
fr. routiner.rutina (Dicționar de neologisme, 1986)RUTINÁ vb. I. tr. (
Rar) A învăța prin rutină. ♦
refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr.
routiner].
rutina (Marele dicționar de neologisme, 2000)RUTINÁ vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr.
routiner)
rutinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rutinà v. a învăța prin rutină.
rutina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUTINÁ, rutinez, vb. I.
Refl. A căpăta rutină. — Din
fr. routiner.