rutil - explicat in DEX

rutil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galben-deschis sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.

rutil (Dicționar de neologisme, 1986)
RUTÍL s.n. Bioxid natural de titan. [< fr. rutile].

rutil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RUTÍL s. n. bioxid natural de titan. (< fr. rutile)

rutil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rútil n. (lat. rútilus, roș cu reflexe galbene). Min. Un mineral, bioxid de titaniŭ (Ti O₂).

rutil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rutíl s. n.

rutil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUTÍL s. n. Oxid natural de titan, cristalizat sub formă de cristale prismatice de culoare galbenă-deschisă sau brună-roșcată, care se întâlnește mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. — Din fr. rutile.