rutișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUTIȘÓR, rutișoare, s. n. Nume dat mai multor plante erbacee:
a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor
(Thalictrum foetidum); b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe
(Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus:
rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele
(Thalictrum flavum). –
Rută2+
suf. -
ișor.rutișor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RUTIȘÓR, rutișoáre, s. n. (
Bot.) ~
c) Thalictrum angustifolium; d) Thalictrum minus. (din
rută2 +
suf. -ișor)
rutișor (Dicționaru limbii românești, 1939)rutișór m. (d.
rută). Clocoțeĭ.
rutișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rutișór s. m.rutișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rutișor m. plantă erbacee cu florile galbene, crește prin pășuni și livezi umede
(Thalictrum angustifolium). [V.
rută].
rutișor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUTIȘÓR s. m. Nume dat mai multor plante erbacee:
a) plantă cu tulpina înaltă, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (
Thalictrum foetidum);
b) plantă cu frunze ovale și flori trandafirii sau albe (
Thalictrum aquilegifolium). ◊ Compus:
rutișor-galben = plantă cu rizom târâtor și cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (
Thalictrum flavum). —
Rută2 +
suf. -
ișor.