ruteniu - explicat in DEX

ruteniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.

ruteniu (Dicționar de neologisme, 1986)
RUTÉNIU s.n. Metal cenușiu asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, întrebuințat la fabricarea filamentului pentru becurile electrice. [Pron. -niu. / < fr. ruthénium].

ruteniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RUTÉNIU s. n. metal cenușiu, asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc. (< fr. ruthénium)

ruteniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RUTÉNIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intră în componența aliajelor foarte dure și rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reacții chimice folosit și la fabricarea filamentelor pentru lămpile cu incandescență. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus în 1844.

ruteniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ruténiŭ n. (d. Ruthenia, numele latin al Rusiiĭ dat de Osann unuĭ ținut al Uralilor în care Klaus a găsit ruteniu). Chim. Un metal bivalent găsit în mineralu de platină la 1845 (greutatea atomică 104).

ruteniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru

ruteniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. — Din fr. ruthénium.