rumeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMENÍ, rumenesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină rumen
2; a (se) colora în roșu.
2. Refl. (
Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din
rumen2.rumeni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RUMENÍ, rumenésc, vb. IV. ~ (din
rumen2, sl. rumĕniti, scr.
rumeniti)
rumeni (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)rumení, rumenesc, vb. refl. – A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ).
rumeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rumení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. rumenésc, imperf. 3
sg. rumeneá; conj. prez. 3
să rumeneáscărumenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rumenì v.
1. a face rumen;
(luna) rumenind străvechii codri și castelul singuratic EM.;
2. fig. a roși (de emoțiune);
3. a da cu rumeneli.
rumeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUMENÍ, rumenesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A deveni sau a face să devină rumen
2; a (se) colora în roșu.
2. Refl. (
Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. — Din
rumen2.