rumen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar
2. – Din
fr. rumen.rumen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt.
2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din
sl. rumĕnŭ.rumen (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RÚMEN2, RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din
sl. rumĕnŭ = roșu;
cf. scr., slovac.
rumen)
rumen (Dicționar de neologisme, 1986)RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr.
rumen, cf. lat.
rumen].
rumen (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat.
rumen)
rumen (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. –
Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97),
cf. sb.,
cr.,
slov.
rumen. –
Der. rumeior, adj. (
dim. al lui
rumen);
rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din
sl. rumĕniti, sb.,
cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din
sl. rumĕnilo, sb.,
cr.,
slov.
rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu);
rumeniță, s. f. (fard).
rumen (Dicționaru limbii românești, 1939)rúmen, -ă adj. (vsl.
rumĭenŭ, roș, rumen; bg. sîrb.
rumen, rus.
rumĭányĭ). Cu fața plină de sănătate:
fețe rumene, copiĭ rumenĭ. Bine copt și prăjit:
pîne [!] rumenă, o găină rumenă. – În est
rumăn, -ănă, pl. tot
-enĭ, -ene.rumen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rúmen1 adj. m.,
pl. rúmeni; f. rúmenă, pl. rúmenerumen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rúmen2 s. n.,
pl. rúmenerumen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rumen a.
1. roșu închis:
obrajii rumeni ca doi bujori; 2. bine copt:
bucate rumene. [Slav. RUMIENŬ].