rumegătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (
1), hrană rumegată.
2. Rumeguș. –
Rumega +
suf. -ătură.rumegătură (Dicționaru limbii românești, 1939)rumegătúră f., pl.
ĭ. Lucru rumegat. Fărmăturile de lemn care cad cînd taĭ cu ferăstrău. – În nord și
rugumătură.rumegătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rumegătúră s. f.,
g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúrirumegătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (
1), hrană rumegată.
2. Rumeguș. —
Rumega +
suf. -
ătură.