rumega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUMEGÁ, rúmeg, vb. I.
1. Intranz. (Despre rumegătoare; la
pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac.
2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (
depr.; despre oameni) a mânca mult și încet.
3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. –
Lat. rumigare.