rugini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUGINÍ, ruginesc, vb. IV.
1. Intranz. A se acoperi cu rugină (
I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină.
2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii.
3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din
rugină.rugini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ruginí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ruginésc, imperf. 3
sg. rugineá; conj. prez. 3
să rugineáscărugini (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUGINÍ, ruginesc, vb. IV.
1. Intranz. A se acoperi cu rugină (
I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină.
2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii.
3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. -— Din
rugină.ruginì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ruginì v.
1. a face să prinză rugină:
umezeala ruginește fierul; 2. fig. a se altera din lipsă de exercițiu:
vechile instituții se șterg, s´au ruginit GR. AL.