rugi - explicat in DEX

rugi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Livr.) A striga ca leul. – Cf. lat. rugire, fr. rugir.

rugi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
rugí (rugésc, rugít), vb. – A rage. – Mr. arujire „a necheza”. Lat. rūgῑre (Pușcariu 1481; REW 7428), cf. it. ruggire, prov., sp., port. rugir, v. fr. ruir. Folosit în sec. XVII de Dosoftei, azi rar.

rugi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rugí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. rugéște, imperf. 3 sg. rugeá; conj. prez. 3 să rugeáscă

rugi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RUGÍ, rugesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A striga ca leul. — Cf. lat. r u g i r e, fr. rugir.