rufă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp;
p. ext. (la
pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊
Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv.
2. (
Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din
sl. ruho.rufă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rúfă (rúfe), s. f. –
1. Haine, țesături albe, lenjerie. –
2. (
Mold.) Cîrpă, zdreanță.
Sl. rucho (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83),
cf. bg.,
sb.,
cr. ruho „îmbrăcăminte”,
slov.
ruha „cearșaf”,
ceh. roucha „cearșaf”,
ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer,
Neugr. St., II, 55). –
Der. rufărie, s. f. (lenjerie);
rufos, adj. (
Mold., zdrențăros);
rufană, s. f. (
Mold., cîrpă;
Mold., curvă), pentru ultimul sens,
cf. buleandră, hanță, tîrfă etc.;
rufean, s. m. (
Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu
rufián, cf. Dragoș,
BF, IX, 113.
rufă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)rufă, rufe s. f. (peior.) prostituată.
rufă (Dicționaru limbii românești, 1939)rúfă f., pl.
e (vsl.
ruho, postav; bg. sîrb.
ruho, veșmînt, haĭne, rochiĭ; nsl.
ruha, prostire, cearșaf; pol.
rucho, coadă de rochie; ngr.
rúha, bulendre, bagaje).
Vest. Pl. Albiturĭ (cămășĭ, izmene ș. a.).
Est. Bulendre, zdrențe (și la sing.).
rufă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rúfă s. f.,
g.-d. art. rúfei; pl. rúferufă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp;
p. ext. (la
pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊
Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv.
2. (
Reg.) Zdreanță, cârpă. — Din
sl. ruho.