roib (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat sau brun. –
Lat. robeus.roib (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)róib (róibi), adj. – Ș
arg. –
Mr. aroibu. Lat. rubeus (Cipariu,
Elemente, 72; Pușcariu 1473; REW 7408; Graur,
Rom., LV, 472),
cf. v. it. robbio (
v. sard. rubiu),
prov. roi, fr. rouge, cat. roig, sp. rubio. Din
rom. provine
mag. rojb (Edelspacher 21).
roĭb (Dicționaru limbii românești, 1939)roĭb, roáĭbă adj. (lat.
rŭbeus, roșiatic, roș; vgr.
erythrós; it.
robbio, fr.
rouge, sp.
rubio, pg.
ruivo. V.
roĭbă. Cp. cu
aĭbă, cuĭb). Roșcat, vorbind de caĭ. S. m. și f.
Puse șaŭa pe roĭbu.roib (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)roib adj. m.,
s. m.,
pl. roibi; adj. f. roáibă, pl. roáiberoib (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)roib a. care bate în roșiu. [Lat. RUBEUS]. ║ m. cal cu părul roșcat.
roib (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat,
m.) Cal cu părul roșcat sau brun. —
Lat. robeus.