rob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și
f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (
Pop.) Deținut, întemnițat. ♦
Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin.
2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire.
3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din
sl. robŭ.