roura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROURÁ, pers. 3
rourează, vb. I.
1. Intranz. A cădea rouă.
2. Tranz. și
refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [
Pr.:
ro-u-] –
Lat. rorare (după
rouă).
roura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rourá (a ~) (ro-u-) vb.,
ind. prez. 3
roureázăroura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROURÁ, pers. 3
rourează, vb. I.
1. Intraz. A cădea rouă.
2. Tranz. și
refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [
Pr.:
ro-u-] — Lat
rorare (după
rouă).
rourà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rourà v.
1. a cădea rouă;
2. fig. a pica, a uda cu picături:
din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE].