rit - explicat in DEX

rit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic¹. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credință religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.

rit (Dicționar de neologisme, 1986)
RIT s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].

rit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RIT s. n. 1. ritual. ◊ (fig.) rânduială, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus)

rit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rit n., pl. urĭ (lat. ritus). Modu în care se fac ceremoniile unuĭ cult religios: ritu ortodox, ritu catolic.

rit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rit s. n., pl. ríturi

rit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rit n. ordinea ceremoniilor unui cult religios: rituri sacre.

rit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. — Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.