ridicul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.ridicul (Dicționar de neologisme, 1986)RIDÍCUL, -Ă adj. v.
ridicol.
ridicul (Dicționaru limbii românești, 1939)*ridícul, -ă adj. (lat.
ridiculus, d.
ridére, a rîde. V.
deriziune). Care (fără intențiune) te face să rîzĭ, demn de luat în rîs:
a cădea în ridicul, a zugrăvi ridiculu. Adv.
A vorbi ridicul. V.
comic.ridicul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ridicul a. vrednic de râs:
om ridicul ║ n.
1. ceeace e ridicul:
2. batjocură:
a se expune ridiculului.ridicul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.