ridiche - explicat in DEX

ridiche (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.

ridiche (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ridíche (ridíchi), s. f. – Plantă (Raphanus sativus). – Var. rădiche. Lat. radῑcŭla „radiculă” (Pușcariu 1425; Tiktin), cf. it. radicchio › ngr. ῥαδίϰι „un tip de buruiană” › tc. radikia, alb. radhikje „cicoare”. Der. din ngr. (Candrea) sau din sl. rŭdŭky „lăptucă” (Miklosich, Lexicon, 808), este mai puțin probabilă. – Der. ridichioară, s. f. (cerențel, Geum urbanum).

ridiche (Dicționaru limbii românești, 1939)
ridíche, V. rîdiche.

ridiche (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ridíche s. f., art. ridíchea, g.-d. art. ridíchii; pl. ridíchi, art. ridíchile

ridiche (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RIDÍCHE (lat. radicula) s. f. Plantă legumicolă anuală (varietatea r. de lună) sau bienală (r. neagră) din familia brasicacee, cu rădăcina sferică sau conică alungită, cărnoasă, comestibilă, cu coaja albă, roșie, violacee sau neagră, și cu frunze mari, adânc crestate (Raphanus sativus) cu valoare alimentară ridicată. R. neagră conține zaharuri, săruri minerale, uleiuri eterice, vitamina C și are însușiri antiscorbutice, antitusive, sedative și diuretice. ◊ R. sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită cu peri rigizi, cu frunze pețiolate, obovat-lanceolate și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum).

ridiche (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ridiche f. 1. plantă cu rădăcină rotunjită ce se mănâncă crudă (Raphanus sativus); 2. fam. spinare: a freca ridichea cuiva ISP. [Și rădiche = lat. RADICULA].

ridiche (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). *Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). — Lat. radicula.