revelație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REVELÁȚIE, revelații, s. f. Dezvăluire, descoperire (neașteptată) a unui fenomen neobservat, a unui adevăr ascuns;
p. ext. lucru revelat. ◊
Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat (și plăcut). ♦ (În concepțiile religioase) Fenomen prin care Dumnezeu își dezvăluie natura și voința sa anumitor persoane. [
Var.:
revelațiúne s. f.] – Din
fr. révélation, lat. revelatio, -onis.revelație (Dicționar de neologisme, 1986)REVELÁȚIE s.f. Dezvăluire, descoperire, revelare (a unei calități, a unui adevăr ascuns etc.); (
p. ext.) lucru revelat. ♦
A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ♦ (
În credințele mistice) Dezvăluire a voinței lui Dumnezeu, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. [Gen.
-iei, var.
revelațiune s.f. / cf. fr.
révélation, lat.
revelatio].
revelație (Marele dicționar de neologisme, 2000)REVELÁȚIE s. f. descoperire neașteptată a unei calități, a unui adevăr ascuns etc. ◊ lucru revelat. ♦ a fi o ~ = a depăși așteptările, a surprinde, a uimi (prin calități). ◊ dezvăluire a voinței divinității, făcută cuiva înzestrat cu facultăți supraraționale. (< fr.
révélation, lat.
revelatio)
revelație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reveláție (descoperire, dezvăluire)
(-ți-e) s. f.,
art. reveláția (-ți-a), g.-d. art. reveláției; pl. reveláții, art. reveláțiile (-ți-i-)revelație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REVELÁȚIE, revelații, s. f. Actul descoperirii a ceva necunoscut sau chiar a ceea ce este descoperit;
p. ext. lucru revelat. ◊
Expr. A fi o revelație = a depăși așteptările, a surprinde în chip neașteptat (și plăcut). ♦ (Rel.) Actul prin care se descoperă sau se face cunoscută divinitatea. [
Var.:
revelațiúne s. f.] — Din
fr. révélation, lat. revelatio, -onis.