rețea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REȚEÁ, rețele, s. f. 1. Împletitură de fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu;
p. ext. țesătură rară imitând acest fel de împletitură. ♦ (
Înv.) Dantelă.
2. Obiect făcut din rețea (
1).
3. Întăritură în fața tranșeelor sau îngrăditură la un teren făcută din sârmă ghimpată, întinsă între stâlpi susținători.
4. Sistem de conducte, galerii, străzi, drumuri etc. cu multe ramificații și întretăieri. ◊
Rețea de distribuție = ansamblu de ramificații prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oraș apa, gazele, electricitatea.
Rețea de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu.
Rețea de radiodifuziune = ansamblu de instalații destinat să asigure
radiodifuzarea programelor de radio.
5. (
Fiz.) Ansamblu format din mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; obiect situat la întretăierea acestor sisteme. ◊
Rețea de difracție = placă transparentă care are săpate pe suprafața ei linii foarte fine, la distanțe egale, folosită în locul prismei pentru dispersarea luminii și producerea unui spectru.
6. (În sintagma)
Rețea hidrografică = totalitatea apelor curgătoare de pe un anumit teritoriu.
7. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc.
8. (
Zool.) Unul dintre cele patru compartimente ale stomacului rumegătoarelor, asemănător cu un fagure, cu rol de depozitare și de fărâmițare a furajelor; ciur. –
Lat. *
retella.