retenție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (
Jur.)
Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor.
2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate.
3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale.
4. (
Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [
Var.:
retențiúne s. f.] – Din
fr. rétention, lat. retentio, -onis.retenție (Dicționar de neologisme, 1986)RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (
Jur.)
Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie.
2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție.
3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen.
4. (
Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen.
-iei, var.
retențiune s.f. / cf. fr.
rétention, lat.
retentio].
retenție (Marele dicționar de neologisme, 2000)RETÉNȚÍE s. f. 1. reținere, oprire. ◊ reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. ◊ (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr.
rétention, lat.
retentio)
retenție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reténție (-ți-e) s. f.,
art. reténția (-ți-a), g.-d. art. reténției; pl. reténții, art. reténțiile (-ți-i-)retenție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. (
Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor.
2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate.
3. Reținere în cavitățile organismului sau în țesutul interstițial al lichidelor ori gazelor care în mod obișnuit sunt eliminate.
4. (
Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu eare au fost amestecate omogen. [
Var.:
retențiúne s. f.] — Din
fr. rétention, lat. retentio, -onis.