rescizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESCIZÓRIU, -IE, rescizorii, adj. (
Jur.) Care provoacă o resciziune. – Din
lat. rescissorius, -a, -um, fr. rescisoire.rescizoriu (Dicționar de neologisme, 1986)RESCIZÓRIU, -IE adj. (
Jur.) Care provoacă o resciziune. [< fr.
rescisoire, lat.
rescissorius].
rescizoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESCIZÓRIU, -IE adj. (jur.) care provoacă o resciziune. (< fr.
rescisoire, lat.
rescisorius)
rescizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESCIZÓRIU, -IE, rescizorii, adj. (
Jur.) Care provoacă o resciziune. —
Din lat. rescissorius, -a, -um, fr. rescisoire.