repudia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPUDIÁ, repudiez, vb. I.
Tranz. A respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a îndepărta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunța la o moștenire sau la un legat. [
Pr.:
-di-a] – Din
fr. répudier.repudia (Dicționar de neologisme, 1986)REPUDIÁ vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega.
2. (
Jur.) A renunța la o moștenire sau la un legat. [Pron.
-di-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / cf. fr.
répudier, lat.
repudiere].
repudia (Marele dicționar de neologisme, 2000)REPUDIÁ vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ◊ a denunța în mod unilateral o obligație sau un contract internațional. 2. (jur.) a renunța la o moștenire, la un legat. (< fr.
répudier)
repudia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)repudiá (a ~) (-di-a) vb.,
ind. prez. 3
repudiáză, 1
pl. repudiém (-di-em); conj. prez. 3
să repudiéze; ger. repudiínd (-di-ind)repudia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPUDIÁ, repudiez, vb. I.
Tranz. A respinge, a nu mai recunoaște pe cineva sau ceva; a îndepărta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ♦ A renunța la o moștenire sau la un legat. [
Pr.: -
di-a] — Din
fr. répudier.repudià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)repudià v.
1. a se despărți de soția sa după formele legale;
2. fig. a părăsi:
acest popor repudiase anticele sale virtuți; 3. Jur. a renunța:
a repudia o succesiune.