renega - explicat in DEX

renega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

renega (Dicționar de neologisme, 1986)
RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

renega (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

renega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă

renegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

renega (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. — Din lat. renegare. Cf. fr. renier.