rentă (Dicționaru limbii românești, 1939)*réntă f., pl.
e (fr.
rente, d. lat. pop.
réndita, d.
réddita, part. d.
réddere, a înapoĭa; it.
réndita. V.
arendă). Venit anual:
a trăi din renta ta. Dobînda anuală a unuĭ capital plasat:
rentă viageră (pînă la moarte),
rentă perpetuă (care rămîne urmașilor).