reluctanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (
Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊
Reluctanță specifică = reluctivitate. – Din
fr. réluctance.reluctanță (Dicționar de neologisme, 1986)RELUCTÁNȚĂ s.f. (
Fiz.) Rezistență magnetică. [Pl.
-te. / < fr.
réluctance, engl.
reluctance].
reluctanță (Marele dicționar de neologisme, 2000)RELUCTÁNȚĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care îl străbate; inversul permeanței. (< fr.
réluctance)
reluctanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reluctánță s. f.,
g.-d. art. reluctánței; pl. reluctánțereluctanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (
Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊
Reluctanță specifică = reluctivitate. — Din
fr. réluctance.