regular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REGULÁR, -Ă, regulari, -e, adj. (
Înv.) Regulat, după regulă, după regulament. – Din
lat. regularis.regular (Dicționaru limbii românești, 1939)*regulár, -ă adj. (lat.
regularis; fr.
regulier, it.
regolare). Conform regulelor, sistematic:
mișcare regulară. Proporționat, simetric, armonios:
față, casă regulară. Exact, punctual, ordonat, liniștit:
om regular, vĭață regulară. Geom. Figură regulară, compusă numaĭ din laturĭ și unghĭurĭ egale.
Gram. Verbe saŭ
substantive regulare, acelea care urmează regulele generale ale conjugărilor saŭ declinărilor.
Cleru regular (catolic), ordinele religioase supuse uneĭ regule. (Opusu luĭ e
secular). Adv. În mod regular:
vulpea fura regular cîte o găină. – Maĭ des, dar fals
regulat, că se zice
regularitate, nu
-titate !regular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)regulár adj. m.,
pl. regulári; f. reguláră, pl. reguláreregular (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REGULÁR, -Ă, regulari, -e, adj. (
înv.) Regulat, după regulă, după regulament. —
Din lat. regularis.