regealâc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))REGEALẤC, regealâcuri, s. n. (Turcism
înv.) Ragea. – Din
regea (=
ragea) +
suf. -lâc.regealâc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)regealâc n. rugăminte:
prin regealâcul Domniței CAR. [Formațiune analogică din
regea].