rege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÉGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat, persoană care deține puterea supremă într-un regat; monarh.
2. Fig. Cel care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, prin puterea, prin importanța, prin competența sa.
3. Numele piesei principale de la jocul de șah, a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului. ♦ Numele uneia dintre cărțile de joc, care are desenat pe ea un cap de rege (
1); popă, rigă. – Din
lat. rex, -gis.rege (Dicționar de neologisme, 1986)RÉGE s.m. 1. Suveran al unui regat; monarh.
2. (
Fig.) Stăpân recunoscut (pentru puterea, pentru importanța sa).
3. Piesa principală la jocul de șah. ♦ Popă, rigă (la cărți). [< lat.
rex].
rege (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÉGE s. m. 1. suveran al unui regat; monarh. 2. (fig.) persoană care are poziția cea mai însemnată într-un domeniu oarecare, într-o colectivitate, prin puterea, importanța, reputația sa. 3. piesa principală la jocul de șah. ◊ crai, popă, rigă la jocul de cărți. (< lat.
rex)
rege (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rége (régi), – Monarh.
Lat. regem (
sec. XIX). Este dubletul lui
rigă, s. m. (rege),
înv., din mgr. ῥήγας,
cf. mr. rigă, alb. reg, v. sb. riga. –
Der. regal, adj., din
lat. regalis (
sec. XIX);
regală, s. f. (cană de bere; țigară populară în trecut);
regalist, s. m. (partizan al regelui), format după
fr. royaliste; regalitate, s. f. (monarhie);
regat, s. n. (stat guvernat de rege),
var. înv. rigat, de la
rigă; regățean, adj. (din România înainte de unirea din 1918);
regent, s. m., din
fr. régent; regență, s. f., din
fr. régence; regesc, adj. (de rege, regal);
regește, adv. (ca regii);
regină, s. f., din
lat. regina (
sec. XIX).
rege (Dicționaru limbii românești, 1939)*rége m. (lat.
rex, regis, rege,
régere, a conduce, a dirija. Fr.
roi, it.
re. V.
rector, regent, rigă). Suveranu unuĭ regat:
regele Româniiĭ. Fig. Cel dintîĭ, cel maĭ bun, cel maĭ mare, cel maĭ puternic orĭ cel maĭ prețios în felu luĭ:
Omer e regele poeților, omu e regele naturiĭ, leu e regele animalelor, vulturu e regele păsărilor, auru e regele metalelor. Cel maĭ mare producător saŭ fabricant în Statele Unite:
regele oțeluluĭ, al bumbaculuĭ, al petroluluĭ. Pĭesă principală în jocu de șah. Pl. Numele a patru cărțĭ din Vechĭu Testament care conțin istoria Jidanilor de la profetu Samuil pînă la captivitatea babilonică.
Marele rege, Regele Perșilor (în scrierile vechilor Grecĭ),
Regele Foarte Creștin (fr.
Tres Chretien), regele Franciiĭ odinioară.
Regele Catolic, regele Spaniiĭ. V.
craĭ, principe, împărat.rege (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rége s. m.,
pl. regirege (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rege m.
1. suveranul unui regat;
2. fig. cel dintâiu, cel mai bun în felul său:
acel rege al poeziei EM.;
3. se zice de unele animale considerate ca cele mai nobile dintre toate:
leul e regele animalelor; 4. piesa principală în jocul de șah;
5. pl. nume a 4 cărți din vechiul Testament, ce conțin istoria Evreilor dela profetul Samuel până la captivitatea babilonică.
rege (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÉGE, regi, s. m. 1. Suveranul unui regat.
2. Fig. Persoană care are, prin importanța și competența sa, poziția cea mai însemnată intr-un domeniu, într-o colectivitate.
3. Piesă de șah, care se poate muta în toate direcțiile pe tabla de șah și a cărei pierdere aduce înfrângerea jucătorului. ♦ Numele unei cărți de joc; popă, rigă. —
Din lat. rex,-gis.