regea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)regeá (regéle), s. f. –
1. Rugăminte, cerere. –
2. Cel care intervine, avocat. –
Var. răgea, rigea. Tc. reca, din
arab. riğa „speranță” (Șeineanu, II, 301),
cf. ngr. ῥιτδᾶς,
alb.,
bg. riğa. –
Der. regeal (
var. rigeal, răgeal),
s. m. (demnitar turc, ministru), din
tc. rical; regealîc, s. n. (intervenție). Toate aceste cuvinte sînt
înv.regea (Dicționaru limbii românești, 1939)regeá și
răgeá f., pl.
ele (turc.
reca, rica, id., d. ar.
riğa, speranță; ngr.
ridzás, alb. sîrb.
riğa). Vechĭ. Rugăminte, solicitare, intervențiune:
a face răgea saŭ
răgele. Azĭ. Bz. Rar. A avea răgele, a avea protecțiune (sprijin).
regea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)regeá (
înv.)
s. f.,
art. regeáua, g.-d. art. regélei; pl. regéle, art. regélele regeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)regeà f. rugăminte:
fina d-tale vrea să-ți facă o regea AL. [Turc. REDJA].