reflexiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFLEXIÚNE s. f. v. reflexie.reflexiune (Dicționar de neologisme, 1986)REFLEXIÚNE s.f. v.
reflexie.reflexiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*reflexiúne f. (lat.
refléxio, -ónis. V.
inflexiune).
Fiz. Aruncarea luminiĭ saŭ a undelor sonore înapoĭ saŭ în altă direcțiune (
repercusiune, ecoŭ).
Unghĭ de reflexiune, unghĭu pe care-l face normala la punctu de incidență cu raza reflectată (V.
incidență). Acțiunea de a cugeta din noŭ și serios la lucru. Cugetare (rezultată din această reflexiune):
o culegere de reflexiunĭ. A face reflexiunĭ pe socoteala cuĭva, a te gîndi la el apreciindu-l ironic. – Și
-éxie. Fals
-écție.reflexiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFLEXIÚNE s. f. v. reflexie.reflexiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reflexi(un)e f.
1. fenomen fizic când un corp repercutează lumina, sunetul, etc.;
2. acțiunea spiritului care examinează propriile sale idei;
3. cugetare ce rezultă din acest examen.