recunoscut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut.
2. Acceptat (ca bun, ca adevărat, ca valabil); mărturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate în materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim.
3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. –
V. recunoaște.recunoscut (Dicționar de neologisme, 1986)RECUNOSCÚT, -Ă adj. Cunoscut; admis, acceptat ca autoritate în materie; celebru, notoriu. ♦ Declarat, mărturisit. [<
recunoaște].
recunoscut (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECUNOSCÚT, -Ă adj. 1. identificat, cunoscut. 2. admis, acceptat (ca valabil). ◊ considerat, consacrat ca autoritate în materie; celebru. ◊ declarat, mărturisit. (< recunoaște)
recunoscut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut.
2. Acceptat (ca bun, ca adevărat, ca valabil); mărturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate în materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim.
3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. —
V. recunoaște.