recto - explicat in DEX

recto (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÉCTO s. n. invar. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.

recto (Dicționar de neologisme, 1986)
RECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) rect”. [Var. rect-. / < fr. recto-, cf. lat. rectum].

recto (Dicționar de neologisme, 1986)
RÉCTO s.n. (op. verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). [< fr., lat. recto].

recto (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECTO¹- elem. rect²(o)-. ()

recto (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RÉCTO² s. n. prima pagină a unei foi (scrise, tipărite). (< fr., lat. recto)

recto (Dicționaru limbii românești, 1939)
*récto n. fără pl. (lat. recto, ablativu d. rectus, drept, în loc. recto folio, pe partea cuvenită a foiĭ). Prima față a uneĭ foĭ scrise orĭ a uneĭ medaliĭ. V. verso.

recto (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
récto s. n., art. réctoul; abr. rș

recto (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recto n. prima pagină a unei foi.

recto (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÉCTO s. n. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. — Din fr., lat. recto.