reconstituì - explicat in DEX

reconstitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spațiu, pe bază de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.

reconstitui (Dicționar de neologisme, 1986)
RECONSTITUÍ vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică. 2. A restabili un fapt așa cum a fost. ♦ A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface un edificiu, o operă de artă pe bază de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstítui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].

reconstitui (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECONSTITUÍ vb. tr. 1. a constitui din nou, a recompune. ◊ a reface un edificiu, o operă de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente; a reconstrui. ◊ (fig.) a readuce în conștiință fapte, evenimente etc. trecute; a evoca. 2. a reconstrui (2). 3. a restabili un fapt așa cum a fost. ◊ (jur.) a stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. (< fr. reconstituer)

reconstitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reconstituí (a ~) vb., ind. prez. 3 reconstítuie, imperf. 3 sg. reconstituiá; conj. prez. 3 să reconstítuie

reconstitui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spațiu, pe bază de fragmente sau de documente. — Din fr. reconstituer.

reconstituĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reconstituĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (re- și constituĭ, după fr. reconstituer). Fac cum era în ainte [!], restabilesc, vorbind de lucrurĭ: a reconstitui un oraș dărămat [!], o societate.

reconstituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reconstituì v. a constitui din nou.