reconstituire - explicat in DEX

reconstituire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECONSTITUÍRE, reconstituiri, s. f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civilă pierdute, distruse sau aflate în străinătate, de unde nu pot fi obținute. 3. (Jur.) Restabilire a împrejurărilor în care s-a comis o infracțiune. 4. (Ling,) Reconstrucție. – V. reconstitui.

reconstituire (Dicționar de neologisme, 1986)
RECONSTITUÍRE s.f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei; restabilire; reconstrucție. ♦ (Lingv.) Stabilire cu ajutorul comparației a formei unui cuvânt neatestat dintr-o fază mai veche a unei limbi sau a formei unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică; reconstrucție, reconstruire. [< reconstitui].

reconstituire (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECONSTITUÍRE s. f. 1. acțiunea de a reconstitui; restabilire. 2. (lingv.) reconstrucție. 3. (biol.) reasamblare a celulelor diferențiate și izolate pentru a forma un nou individ. 4. problemă de perspicacitate constând în a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figură geometrică prin alăturarea de diverse fragmente; puzzle. (< reconstitui)

reconstituire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reconstituíre s. f., g.-d. art. reconstituírii; pl. reconstituíri

reconstituire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECONSTITUÍRE, reconstituiri, s. f. Acțiunea de a reconstitui și rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civilă pierdute, distruse sau aflate în străinătate, de unde nu pot fi obținute. 3. (Jur.) Restabilire a împrejurărilor în care s-a comis o infracțiune. 4. (Lingv.) Reconstrucție. — V. reconstitui.