recluziune - explicat in DEX

recluziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate prevăzută pentru anumite infracțiuni calificate drept crime. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

recluziune (Dicționar de neologisme, 1986)
RECLUZIÚNE s.f. 1. (În trecut) Pedeapsă de drept comun, constând în pierderea libertății și supunerea la muncă. 2. (Liv.) Starea cuiva care trăiește singur, retras de lume; schimnicie. [Var. recluzie s.f. / cf. fr. réclusion, lat. reclusio].

recluziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECLUZIÚNE s. f. 1. (în trecut) pedeapsă privativă de libertate, aplicată pentru crime; închisoare. 2. izolare, solitudine. (< fr. réclusion)

recluziune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recluziúne f. (lat. reclúsio, -ónis; fr. réclusion. V. con-cluziune). Jur. Pedeapsă aflictivă și infamantă (de la 5 la 10 anĭ) care consistă [!] în închisoare la penitenciar. Durata acesteĭ pedepse.

recluziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recluziúne (re-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. recluziúnii; pl. recluziúni

recluziune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recluziune f. pedeapsă aflictivă și infamantă impusă celor închiși (dela 5—10 ani) într’un penitenciar: durata recluziunii e minimum cinci și maximum de zece ani.

recluziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] — Din fr. réclusion.