reclama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECLAMÁ, reclám, vb. I.
Tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦
Intranz. (
Înv.) A protesta. ♦
Fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune.
2. A face o reclamație contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a pârî. ♦ A formula pretenții în fața unui organ de jurisdicție. [
Var.: (
pop.)
lăcrămá vb. I] – Din
fr. réclamer.reclama (Dicționar de neologisme, 1986)RECLAMÁ vb. I. tr. 1. A cere, a pretinde insistent ceva (pe baza unui drept); a revendica. ♦ A necesita, a impune.
2. A pârî, a denunța, a face o reclamație contra cuiva. [P.i.
reclám. / < fr.
réclamer, cf. lat.
reclamare].
reclama (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECLAMÁ vb. tr. 1. a cere, a pretinde insistent ceva (pe baza unui drept); a revendica. 2. (fig.) a face necesar, a necesita; a impune. 3. a pârî, a denunța, a face o reclamație contra cuiva. (< fr.
réclamer, germ.
Reklame)
reclama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reclamá (a ~) (-cla-) vb.,
ind. prez. 3
reclámăreclamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reclamà v.
1. a cere cu stăruință ca ceva cuvenit:
a reclama prețul muncii; 2. a avea trebuință de:
sănătatea reclamă cruțare; 3. a protesta:
a reclama încontra unei nedreptăți.reclama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECLAMÁ, reclám, vb. I.
Tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦
Intranz. (
înv.) A protesta. ♦
Fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune.
2. A face o reclamație contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a pârî. ♦ A formula pretenții în fața unui organ de jurisdicție. [
Var.: (
pop.)
lăcrămá vb. I] — Din
fr. réclamer.