reclamagiu - explicat in DEX

reclamagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECLAMAGÍU¹, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefondate, neserioase, care are mania de a reclama (2). – Reclama + suf. -giu.

reclamagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECLAMAGÍU², reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros. – Reclamă + suf. -agiu.

reclamagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
reclamagiu, reclamagii s. m. 1. persoană care face reclamații fără un motiv serios, care are mania de a reclama 2. lăudăros, persoană care își face singură reclamă / publicitate

reclamagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
reclamagíu (fam.) (re-cla-) s. m., art. reclamagíul; pl. reclamagíi, art. reclamagíii (-gi-ii)

reclamagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECLAMAGÍU¹, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefondate, neserioase, care are mania de a reclama (2). — Reclama + suf. -giu.

reclamagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECLAMAGÍU², reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros. — Reclamă + suf. -agiu.

reclamagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*reclamagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d. reclamă cu suf. turcesc -giŭ). Fam. Persoană care-șĭ face prea multă reclamă, care-șĭ trîmbițează meritele reale saŭ presupuse.