realism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REALÍSM s. n. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. ♦ Nume generic pentru concepțiile filozofice care recunosc existența independentă a obiectului de subiect, precum și posibilitatea de a cunoaște obiectul. ◊
Realism critic = curent în filozofia contemporană, care recunoaște realitatea lumii materiale, dar interpune între subiect și obiect un al treilea element, de natură spirituală, denumit „dat” sau „esență”.
Realism socialist = teorie estetică (opusă teoriilor artă pentru artă, formalismului, artei abstracte și nonfigurative etc.) potrivit căreia arta este o „formă a conștiinței sociale”.
Realism naiv = termen prin care este desemnat, uneori, materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea proprie oricărui om, izvorâtă din practica vieții de toate zilele, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în aceasta. ♦ Curent în filozofia scolastică medievală care considera că noțiunile generale constituie realități de sine stătătoare și anterioare lucrurilor individuale. ♦ Atitudine a omului care are simțul realității; spirit practic. [
Pr.:
re-a-] – Din
fr. réalisme.realism (Dicționar de neologisme, 1986)REALÍSM s.n. 1. Curent în artă și în literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice. ♦ (
În ideologia marxistă)
Realism socialist = concept estetic desemnând tipul de artă care își propune reflectarea veridică, istorică concretă a realității în dezvoltarea ei. ♦
Noul realism = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (
Curent) Atitudine care ține seama de realitate; simț al realității.
2. Concepție opusă idealismului subiectiv prin teza conform căreia lumea externă are o realitate independentă de subiectul cunoscător. [Cf. fr.
réalisme].
realism (Marele dicționar de neologisme, 2000)REALÍSM s. n. 1. curent în filozofia scolastică care susținea că noțiunile generale ar avea o existență reală, obiectivă, precedând existența lucrurilor individuale. ◊ concepție care recunoaște că lumea este o realitate independentă de subiectul cunoscător. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporană care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun între subiect și obiect „datul” sau „esențele”, ajungând la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea izvorâtă din practica vieții, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în ea. 2. curent în artă și literatură care promovează înțelegerea adâncă și redarea realității obiective în trăsăturile ei tipice; orientare, tendință generală a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic mărturisind predilecție pentru folosirea nemijlocită a obiectelor aflate în preajma artistului (afișe decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplică prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care ține seama de realitate, simț al realității. (< fr.
réalisme)
realism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REALÍSM (<
fr.)
s. n. 1. Atitudine care ține cont de realitate, așa cum este ea.
2. (
FILOZ.) (În
Ev. Med.) Concepție, opusă
nominalismului, potrivit căreia
universaliile au o existență substanțială reală independent de gândirea noastră (Duns Scotus).
3. (În epoca modernă) Concepție, opusă
idealismului, potrivit căreia lucrurile există independent de faptul că sunt percepute sau nu. ♦
R. critic = doctrină care admite realitatea lumii înconjurătoare, dar susține că experiența senzorială depinde de mental (R.W. Sellars, G. Santayana, A.O. Lovejoi).
R. naiv = doctrina după care experiența senzorială reprezintă calea de acces directă a subiectului la lucrurile lumii exterioare.
R. politic = atitudine întemeiată pe analiza și aprecierea atentă, multilaterală, a fenomenelor și evenimentelor socio-politice interne și internaționale, de luare în considerare a tendințelor de dezvoltare a realității.
4. Atitudine în creația artistică și literară care vizează reprezentarea obiectivă a realului sau a posibilului în datele sale esențiale, caracteristice. Trăsăturile specifice
r. se regăsesc în operele literare și artistice din toate epocile, aparținând celor mai diferite curente sau școli (Plaut, Petronius, Martial,
fabliaux-urile medievale, Rabelais, Boccaccio, Chaucer ș.a.; portretistica romană, pictura flamandă și olandeză, lucrările fraților Le Nain sau cele ale lui Géricault etc.). ♦ Denumire dată mișcării artistice și literare apărute în
sec. 19, care, de pe pozițiile
r.(3), se opunea romantismului și academismului neoclasicist.
R., a cărui expresie filozofică este
pozitivismul, aduce refuzul imaginarului și descrierea realității imediate, cultul observației sociale și psihologice, obiectivitatea și stilul impersonal al autorului, tinzând să facă din opera literară un tablou al societății contemporane. Teoretizat de Champfleury,
r. a fost ilustrat de operele lui Stendahl, Mérimée și mai ales Balzac în Franța, Dickens și Thackeray în Anglia, Gogol în Rusia ș.a. Spre sfârșitul
sec. 18 și în
sec. 20,
r. se generalizează, diversificându-se, adaptându-se evoluției specifice fiecărei literaturi, căpătând în general trăsături naturaliste. În Rusia apare sub numele de „școala naturală”, teoretizat de Belinski, Dobroliubov, Cernîșevski. În România aspecte realiste au coexistat, în perioada pașoptistă, cu romantismul și clasicismul,
r. marcând scrierile lui C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, N. Filimon, impunându-se definitiv în perioada marilor clasici prin I. Slavici și I. L. Caragiale. Între cele două războaie a fost ilustrat prin operele lui L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Călinescu ș.a., lărgindu-și apoi tematica și valențele interpretative în concordanță cu noile realități sociale. În
artele plastice, manifestul
r. îl constituie „Înmormântarea din Ornans” (1849) a lui Courbet, care, alături de Daumier și de pictorii de la Barbizon (Millet, Th. Rousseau), a fost principalul exponent al r. Alți reprezentanți: A. von Menzel, W. Homer, T. Eakins,
F. Leibl, M. Munkácsy, I. Repin și, în general, peredvijnicii. O serie de curente și experimente artistice ale
sec. 20 se leagă de unele aspecte ale
r. (
r. fantastic,
r. magic,
r. poetic, noul
r., hiperrealismul ș.a.). În România,
r. s-a manifestat, cu nuanțe diferite, în operele lui N. Grigorescu, I. Andreescu, Șt. Luchian, C. Ressu ș.a. ◊
R. magic = curent literar german, apărut după 1945, amestecând elemente realiste cu psihologia (H. Kasack, E. Langgässer) și sud-american, cu caracter politic și social (M.A. Asturias).
R. socialist = doctrină estetică adoptată în U.R.S.S. (1934) sub influența determinantă a lui
A. Jdanov, promovând ca unic scop evocarea și glorificarea omului nou, constructor al socialismului. După al Doilea Război Mondial a fost impus în toate țările socialiste.
realism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)realísm (re-a-) s. n.realism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)realism n.
1. doctrina filozofică a realiștilor;
2. sistema acelor artiști și literați cari (pretind că) imitează natura cu excluderea oricărui ideal.
realism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REALÍSM s. n. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. ♦ Concepție, opusă, idealismului, potrivit căreia lucrurile: există independent de faptul că sunt percepute sau nu. ◊
Realism critic = doctrină care admite realitatea lumii înconjurătoare, dar susține că experiența senzorială depinde de mental.
Realism socialist = doctrină estetică adoptată în URSS, care glorifica omul nou, constructor al socialismului.
Realism naiv = doctrină după care experiența senzorială reprezintă calea de acces directă a subiectului la lucrurile lumii exterioare.
Realism politic = atitudine întemeiată pe analiza și aprecierea atentă, multilaterală a fenomenelor și evenimentelor social-politice interne și internaționale, de luare în con¬siderare a tendințelor de dezvoltare a realității.
Realism politic = atitudine întemeiată pe analiza și aprecierea atentă, multilaterală a fenomenelor și evenimentelor social-politice interne și internaționale, de luare în considerare a tendințelor de dezvoltare a realității. ♦ (în Evul Mediu) Concepție, opusă nominalismului, potrivit căreia universaliile au o existență substanțială reală independent de gândirea noastră. ♦ Atitudine a omului care are simțul realității; spirit practic. [
Pr.:
re-a-] — Din
fr. réalisme.