răsunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦
Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. –
Răsuna +
suf. -ător.