răsunător - explicat in DEX

răsunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) În care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Răsuna + suf. -ător.

răsunător (Dicționaru limbii românești, 1939)
răsunătór, -oáre adj. (d. răsun. V. rezonator). Care răsuna tare: o vioară răsunătoare.

răsunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
răsunătór adj. m., pl. răsunătóri; f. sg. și pl. răsunătoáre

răsunător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
răsunător a. care răsună.

răsunător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, răsunători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care sună puternic și prelung; care se aude de (sau până) departe. ♦ (Despre spații) în care se împrăștie sau se concentrează zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresionează puternic; care este de mare efect; extrem de mare. — Răsuna + suf. -ător.