radiotehnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații.
2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [
Pr.:
-di-o-] – Din
fr. radiotechnique.