radiotehnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații.
2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [
Pr.:
-di-o-] – Din
fr. radiotechnique.radiotehnic (Dicționar de neologisme, 1986)RADIOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la radiotehnică, de radiotehnică. [< fr.
radiotechnique].
radiotehnic (Marele dicționar de neologisme, 2000)RADIOTÉHNIC, -Ă I.
adj. referitor la radiotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ◊ tehnica fabricării aparatajului pentru radiocomunicații. (< fr.
radiotechnique)
radiotehnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)radiotéhnic (-di-o-) adj. m.,
pl. radiotéhnici; f. radiotéhnică, pl. radiotéhniceradiotehnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații.
2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [
Pr.:
-di-o-] — Din
fr. radiotechnique.