rablă - explicat in DEX

rablă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrăbla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”

rablă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
RÁBLĂ, ráble, s. f. ~ (etim. incertă; relaționat cu sb. rabatno = în stare proastă și rabljenje = purtare, folosire, dar lipsește veriga de legătură; relație mai puțin probabilă cu săs. Rabel = ilice [lat. ilex]; tescovină, borhot)

rablă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ráblă (ráble), s. f. – 1. Hîrb, obiect stricat. – 2. Gloabă, mîrțoagă. Origine incertă. Trebuie să fie pus în legătură cu sb. rabatno „în stare proastă”, rabljenje „uz”; dar lipsește veriga apropiată. Legătură cu săs. Rabel „pleavă, praf” (Drăganu, Dacor., IV, 773) pare mai puțin probabilă. – Der. răblări, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvîntul anterior (după Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).

rablă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
rablă, rable s. f. (peior.) 1. vechitură, lucru vechi, uzat sau de proastă calitate 2. gloabă, animal bătrân și slab 3. ramolit, om îmbătrânit și sleit de puteri

rablă (Dicționaru limbii românești, 1939)
ráblă f., pl. e (bg. hŭrbel, dial. ŭrbel și rabúl, hîrb. V. hîrb). Lucru (obĭect, mobilă), om saŭ vită uzată: o rablă de cuțit, de bicicletă, de căruță; niște rable de cĭobote, aĭ ajuns o rablă, o rablă de cal. V. bleah, hleab, bulicher, gĭoablă, gĭoarsă, cĭorsac; drîglă, gloabă, mîrțoagă, hodoroagă.

rablă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ráblă (fam.) (ra-blă) s. f., g.-d. art. ráblei; pl. ráble

rablă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rablă f. 1. mârțoagă: înhămă rabla lui de cal ISP.; 2. fig. om uzat. [Origină necunoscută].

rablă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÁBLĂ, rable, s. f. (Fam. și depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proastă; vechitură. 2. Animal bătrân și slab; gloabă. 3. Om îmbătrânit și sleit de puteri, ramolit. — Cf. bg. h r ă b l a „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”