pustnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și
f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦
Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [
Var.:
púsnic, -ă s. m. și
f.] – Din
sl. pustynĩnikŭ.