pustnic - explicat in DEX



pustnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PÚSTNIC, -Ă, pustnici, -ce, s. m. și f. Călugăr izolat de lume, care duce o viață aspră; sihastru, schimnic, ascet, anahoret, eremit. ♦ Fig. Persoană care duce o viață retrasă și aspră. [Var.: púsnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. pustynĩnikŭ.

pustnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
pústnic m. (vsl. pustynĭkŭ, bg. pustinnikŭ, sîrb. pustinik, pustnic, pusnik, blestemat, afurisit; rus. pustýnnik). Sihastru, schimnic, eremit, anahoret, călugăr retras singur în pustietate. – Și pusnic (ca crîsnic, vrîsnic). Vechĭ și pustínic.

pustnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pústnic (pust-nic) s. m., pl. pústnici

pustnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pustnic m. 1. cel ce trăiește în pustiu; 2. fig. om care trăiește retras. [Slav. PUSTYNĬNĬKŬ].