pururea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚRUREA adv. v. pururi.pururea (Dicționaru limbii românești, 1939)púrurea, púrurĭ și (Trans.)
purúrea adv. (lat.
*pororsus orĭ
*pororsum, din
provorsus, prorsus, de-a dreptu, absolut, ca
aĭurea din
aliorsum. Cp. cu
purced din
procedo).
Vechĭ. Azĭ solemn. Tot-de-a-una, mereŭ, perpetuŭ:
Dunărea curge pururea, acum și pururea și în veciĭ vecilor.pururea (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)púrurea, adv. – Mereu, fără încetare, veșnic. – Cuvânt autohton (Russu 1981, Brâncuși 1983); Cf. lat. purus (MDA).
pururea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pururea adv. mereu, pe veci. [Cf. lat. PORRO, apoi, în viitor (cu aceeaș particulă intensivă ca în
aiurea)].